4 moduri de curățare a aparatului de cafea

Curatarea Cafetierei

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Indiferent dacă îți pregătești o ceașcă caldă de cafea înainte de a merge la serviciu sau îi arăți puțină afecțiune partenerului/partenerei sau prietenului tău/prietenei tale făcându-i o cafea, aparatul tău de cafea este întotdeauna acolo când ai nevoie de el. De aceea, este important să știm cum să curățăm aparatul de cafea pentru a continua să avem parte de aceste momente plăcute.

Atunci când știm cum se face curățarea aparatului de cafea, putem să ne bucurăm de acele cinci minute de extaz delicios al cafelei, păstrând totul curat și igienic.

Deci atunci când aparatul tău de cafea face băutura să aibă un gust neplăcut sau nu mai funcționează corect, înseamnă că a venit momentul să descoperi cum să îndepărtezi calcarul din aparatul de cafea și să-l cureți în profunzime. În continuare, vom explora tot ce nu știai că trebuie să știi despre curățarea espressorului, incluzând:

  • Pașii de pregătire pentru curățare
  • Cum să faci un produs de curățare a aparatului de cafea
  • Cum să folosești produsul de curățare a aparatului de cafea
  • Cum să cureți accesoriile aparatului de cafea

Din fericire, este un proces destul de simplu care necesită doar apă, oțet și câteva minute din timpul tău.

1. Pregătește-te să cureți aparatul de cafea

În primul rând: golește aparatul. Reziduurile de cafea vor împiedica procesul de curățare. În funcție de tipul de aparat pe care îl ai, iată cum se face curățarea espressorului:

  • În cazul aparatului de cafea cu filtru, aruncă excesul de cafea și spală recipientul cu apă caldă, pentru a înlătura orice urmă de boabe vechi.
  • Dacă ai un espressor cu accesorii detașabile, îndepărtează-le și curăță-le.

2. Prepară-ți soluția de curățare a aparatului de cafea

Îndepărtarea calcarului din aparatul de cafea cu oțet este o soluție simplă și ieftină de a elimina calcarul. Și asta datorită faptului că oțetul este inamicul numărul 1 împotriva depunerilor de minerale. Ca să-ți faci singur(ă) soluția de curățare a aparatului de cafea, ai nevoie de:

  • 0.5 litri oțet alb distilat
  • 0.5 litri apă

Nu ai oțet? Iată cum se face curățarea aparatului de cafea fără oțet:

  • Cumpără o soluție de îndepărtare a calcarului din comerț.
  • Sau ai putea să amesteci 2 linguri de acid citric cu un litru de apă caldă.

Curățarea aparatului de cafea poate să varieze depinzând de tipul de aparat, așa că cel mai bine este să citești instrucțiunile producătorului înainte de a îndepărta calcarul. Încălzitoarele de aluminiu pot să fie sensibile la acțiunile oțetului sau acidului citric. Ar trebui, de asemenea, să verifici dacă piesele pot fi spălate în mașina de spălat vase.

3. Adaugă soluția de curățare a aparatului de cafea în rezervorul de apă

Odată ce ai produsul anticalcar - fie cumpărat din magazin, fie preparat acasă - este timpul să-l folosești! Iată cum să folosești produsul de decalcifiere a espressorului pe care l-ai ales:

  • Trece soluția de curățare a aparatului de cafea prin aparat ca și când ai face în mod normal cafeaua (dar fără ea, în acest caz). Acest lucru va ajuta la îndepărtarea depunerilor de minerale.
  • Dacă încă mai sunt pete vizibile de calcar, înmoaie un prosop de hârtie super absorbant de la Zewa în soluția din oțet și aplică direct pe depuneri. Nu vei avea nevoie de multe prosoape; unul va fi de ajuns.

A pregăti o ceașcă din cafeaua ta preferată poate fi un moment relaxant de îngrijire personală (și o modalitate minunată de a lumina ziua cuiva) - dar nu dacă gustul este afectat de produsul de curățare a aparatului de cafea! Pentru a scăpa de reziduuri și gustul de oțet, pornește aparatul de cafea doar cu apă curată.

4. Cum să cureți accesoriile cafetierei

Curățarea accesoriilor este relativ simplă. Urmează acești pași pentru a ști cum să cureți accesoriile aparatului de cafea:

  • Unele mașini au accesorii detașabile care pot fi spălate în apă caldă cu săpun sau în mașina de spălat vase.
  • Dacă espressorul are difuzor de abur sau lapte, folosește un prosop de hârtie Zewa înmuiat pentru a șterge orice urmă de lapte uscat.
  • Dă drumul la apă prin difuzorul de abur pentru a curăța țeava pe interior.

Când vine vorba de curățarea accesoriilor, de ce să nu implici și alți membri ai familiei? Această sarcină poate fi inclusă în planul vostru de curățenie, iar toată lumea poate contribui la completarea listei de activități! Cu toții avem nevoie uneori de o mână de ajutor în plus.

Acum poți să te bucuri de un moment de îngrijire de sine și de aromele create de cafetiera curată. Este momentul să-ți tragi sufletul și să te bucuri de roadele muncii tale. De ce să nu îi faci ziua mai frumoasă cuiva pregătindu-i o cană de cafea proaspătă?


A fost folositor acest articol?Mulțumim pentru feedback!
sau

Primește cele mai noi informații și oferte speciale

Urmărește-ne